SLIM PERCH – Aceste năluci shad pentru șalău, știucă, biban UNICE prin designul lor, fac parte din categoria nălucilor care imită foarte bine forma peștilor naturali, în special bibanul care deși e prădător este la rândul său prada răpitorilor mai mari cum ar fi șalăul, știuca sau chiar bibanul mare. Având abdomenul puțin mai proeminent, imită foarte bine albiturile, roșioarele, plăticuțele, cărășeii mici sau chiar boarța, pești care știm bine că fac parte din meniul tuturor răpitorilor. Datorită corpului său slim este o nălucă ce taie bine apa deci se poate arma foarte bine începând cu gramaje foarte ușoare dar și mai grele in funcție de adâncimea apei în care pescuim. Se poate arma atât cu cu jig normal cât și cu montura cheburashka. Aceste năluci shad pentru șalău, știucă sau biban mare sunt proiectate în mod special pentru a stimula și provoca instinctul de prădător al peștilor chiar și în situații când aceștia nu sunt foarte flămânzi sau apatici.
Un “MUST HAVE” pentru trusa fiecărui pescar de răpitori!
De această dată, acest model apare în portofoliul nostru și într-o variantă aparte, un shad vopsit manual cu culori cât se poate de naturale pentru a imita cât se poate de natural bibanii autohtoni și pentru a a putea prezenta cât mai apetisant și atrăgător nălucile în fața prădătorilor.
Modelul de 7cm se pretează foarte bine răpitorilor de talie mijlocie și mare ca biban, șalău, avat și chiar știucilor tinere.
Sunt făcute din silicon moale și, după preferință, se pot face din material Super Soft sau Hard pentru a le da o consistență mai moale sau mai tare, pentru dinții nemiloși ai știucilor.
Recomandări:
Material SUPER SOFT – pentru năluci mici de păstrăv, clean, biban. Ape cu curent slab sau lacuri. Pentru pești apatici sau anotimpuri reci. Compoziția fiind una foarte moale sunt mai predispuse la deteriorare mai rapidă. Materialul NU conține elastomeri (gen năluci Z-Man)!
Material SOFT – este materialul preponderent aflat în nălucile noastre și este cel mai versatil pe orice tip de apă, anotimp sau curenți de apă slabi și medii (gen lacuri, râuri sau balastiere). Material mai rezistent și moale, testat și recomandat pentru biban, șalău, avat, păstrăv de lac.
Material MEDIUM – dedicat peștilor de talie mai mare cu gura mai tare sau care sunt predispuși cu dinți (gen șalău mare, biban mare, știuci sau somn mic). Recomandat pentru ape cu un curent mediu sau puternic. Sunt mai rezistente și la o mai lungă utilizare. Fiind mai rigide puțin, acțiunea lor nu este foarte agresivă decât în curenți mai mari (râuri cu debit mai mare).
Material HARD – recomandat pentru pești de talie mare sau/și care sunt predispuși cu dinți (știuci sau somni). Sunt mai rezistente însă sunt mai rigide și cu acțiune mai agresivă mai ales dacă sunt pescuite în ape cu vâltori sau bulboane. Având o consistență mai tare sunt implicit mai rezistente la desele înțepări ale jigului sau mușcăturile prădătorilor din ape.
De menționat, consistența materialului îi poate modifica simțitor evoluția nălucii!
Un detaliu foarte important este că, așa cum sunt toate modelele create de CB.PREDATORLURES, se pot customiza în culori preferențiale, după gustul pescarului sau poftele peștilor al căror “gusturi culinare” diferă în funcție de anotimp sau apa pe care o pescuim.
Caracteristici:
- Model: SLIM PERCH 7
- cod culoare: S016
- Culoare: Green Pumpkin Seeds
- Lungime: 7 cm
- Tip nălucă: Shad
- Recomandat la: șalău, știucă, biban mare
- Jig recomandat: Nr. 2/0, 3/0
- Mod de ambalare: 5 buc/plic.
Producător: CB. PREDATOR LURES
Reviews
There are no reviews yet.